E frumos

Cam de un an de zile, mi s-a urcat  in gat. Era exact ca o cravata stransa bine de tot peste marul lui Adam. Abia mai puteam respira.

La inceput m-am speriat pentru ca era plina de fluturasi si nu vroiam sa isi ia zborul. Ce era sa ma fac fara ea? Fara arsurile caraceristice? Fara palpitatii si alte junghiuri? I-am spus sa stea cuminte, sa nu se mai prosteasca pentru ca ma va baga din nou in bucluc. Stia foarte bine despre ce vorbesc, doar am suferit impreuna.

Ei ca sa vezi, marele dracusor nu s-a potolit. S-a tot zbatut, a tremurat, m-a facut sa nu dorm noaptea si pana la urma…

Evident pana la urma i-am dat drumul. I-am spus: fugi, fa-ti de cap din nou, insa nu ma baga si pe mine in treburile tale daca dai de rau. A zburat, da, v-o jur. De parca as fi tinut-o intre gratii. De parca nu a vazut lumina zilei niciodata. Si s-a tot dus pana cand, din fericire, a prins-o frumoasa care e si azi langa mine. Hap! A inhatat-o din zbor si a bagat-o in buzunar. Acum e a ei. Si sper ca va avea grija de ea cat mai multa vreme.

Auzi? Te rog fi blanda cu ea. Si sa nu o ranesti. Si sa nu o strici. Daca se intampla ceva, ce ma fac eu fara inima?