O palma

Traim intr-o lume, piesa de teatru cu actori fututi mental, supusi pana la moarte regizorului Societate. Cine nu are o fatada dupa care sa se ascunda si sa planga ca un copil e considerat nebun, prost, slab si nedemn de a pasi pe scena.

Piesa e cu niste robotei. Daca stam sa o urmarim putin, putem vedea puzderia de tipuri si modele existenta in jocul actoricesc. Vedem robotei tebmeli, care si-au lipit ochii de cutiuta cu imagini, sau urechea de difuzorul in care urla Guta, prea comozi ca sa manance in bucatarie, prea inculti ca sa lege doua fraze inteligente.

Vedem robotei tineri, de care atarna un kilogram de aur, un kilogram de fard,  haine cu tot felul de inscriptii, iar parul impletit in sute de codite colorate acopera un cap pustiu si o gura sparta de alti robotei, posesori BMW.

Roboteii merg la Biserica, unde isi etaleaza noul costum, Biserica fiind ultima oprire inainte de carciuma. Ei sunt credinciosi, se inchina la un zeu din hartie, pe care gasim tiparit chipul unui mort care a iesit candva in evidenta. Cuvintele iubire, romantic, au ajuns arhaisme si sunt la fel de inutile ca vopsirea in roz-bombon a parului din fund.

Daca un robotel incearca sa comunice cu alta creatura asemenea lui, este considerat prea mic si prost sau prea nedemn de a fi bagat in seama. Si absolut toti sufera de metaforicul sindrom “am un ghimpe-n cur, nu ma deranja”.

Tata robotel si mama robotel vin acasa stresati de la serviciul de rahat pe care ei l-au ales intr-un moment de luciditate, serviciul care le limiteaza drumul la o linie dreapta, se descarca pe roboteii copii care sunt obligati sa urmeze visul parintilor lor, sunt obligati sa ajunga unde parintii lor incapabili nu au fost in stare sa paseasca decat in vise.

Regizorul e bun. Pentru o bomboana si jumatate te va prosti sa urci pe scena si sa-ti intrii in rol. Drept rasplata ai voie sa respiri cat vrei tu si ai dreptul sa te bucuri de 20 de zile libere pe an. Cand nu mai esti bun de nimic, iti cade cortina in cap si abia atunci te trezesti la realitate. Dar ce bun? Nu mai esti capabil nici macar sa mananci singur.

Daca esti un actor pensionat si crezi in reincarnare, stai linistit. In curand o vei lua de la capat. Daca nu crezi in prostiile alea, plangi pana mai poti, in curand se stinge lumina. In orice caz, afla ca exista oameni care nu vor sa asculte de regizor, exista oameni liberi de temnita in care traim.

Viata e frumoasa.