Nemuritoare

Strada pe care-ai stat, păstrează şi acum locuri prin care-altadat’ cu tine am trecut.

Când ploaia în parc ne prindea şi totul era liniştit trăiam clipe care-aş fi vrut să n-aibă un sfârşit.

Acuma mi-e greu să mai cred că tot ce s-a-ntamplat mai poate fi, măcar odată, mai poate fi adevărat.

Sunt zile în care nu cred ce te-ar putea opri să fiu tot eu acela pe care-l vei dori.

Sunt singur, de-atâta vreme, singur şi de mult la uşa mea nici nu mai ţin minte de când nu ai bătut.

(Compact, Strada pe care ai stat)

Uneori stau şi mă întreb şi eu ca NoTalent, când iubeşti, lupţi sau cedezi?  Pe zi ce trece sunt tot mai convins că iubirea este un sentiment pe care îl avem toţi în comun. Dar nu suntem clone, nu avem acelaşi fizic, nu avem acelaşi păr şi se pare că nu iubim toţi la fel. Fiecare o face în felul lui. Aşadar când iubesc lupt sau cedez?

Sincer să fiu sunt zile când sunt convins că totul e gata, că am trecut cu bine peste… să-i zicem durere. Însă se mai întâmplă să ies în oraş sau să mă plimb pe străzi şi e de ajuns un miros, o imagine, un sunet ca să îmi demonstreze că defapt nu am trecut deloc peste durere. Amintirile revin, mult mai puternice, însoţite de nişte senzaţii total noi pentru mine. În acele momente, îmi doresc enorm să cedez, să las totul să se împrăştie în vânt, vreau să fug ca un laş, însă nu pot.

Şi nu pot nici să lupt pentru ceea ce îmi doresc, pentru ceea ce vreau, pentru că aş ajunge să lupt cu morile de vânt. Nu pot nici să port un război nici să mă predau. Nu pot nici să cedez nici să lupt. Nu pot decât să te iubesc.