Doar tu (#)
16 mai, 2008
- Am nevoie de ajutorul tău, mă doare tare…
- Şi cu ce te pot ajuta eu?
- Vreau un sfat, vreau să îmi spui că va fi bine, vreau să mă ajuţi să uit.
- Eu te-aş ajuta cu plăcere, însă lasă-mă să îţi spun că nu sunt persoana potrivită.
- Credeam că îmi eşti prieten… Se pare că m-am înşelat…
- Uite cum stă treaba, eu nu am idee prin ce treci tu acum. pot să îmi imaginez, pot să mă pun în pielea ta pentru o clipă, dar nu pot să simt ce simţi tu acum. Şi nimeni nu poate. Şi nu mi se pare corect să îţi dau nişte sfaturi bazate pe ceea ce îmi imaginez eu că simţi tu. Înţelegi?
- Şi atunci cui să cer ajutorul?
- Este simplu. Cere-i ajutorul persoanei care simte ce simţi tu. Adică ţie. Tu eşti cel mai bun prieten al tău, pentru că tu simţi durerea din tine. Doar tu te poţi ajuta. Doar tu.
(am pus semnul # în dreapta titlului ca să marchez faptul că această conversaţie este una imaginară)